sâmbătă, 11 august 2012

De la Dunare la...Dunare si ceva mai departe parteaI


Fara indoiala, partea cea mai asteptata de catre toti dintre noi, este concediul. Ca o incununare a dorintelor de peste an, sosirea lui, inseamna deopotriva motiv de bucurie, ca nu mai mergem la munca si e o perioada de odihna, dar si de putin stres cu bagaje, pregatiri, alegerea traseului pentru cei care au un autoturism, sau alegerea trenului sau a altor mijloace de transport in comun. Dar cum toate cele trec repede, iata ca ma vad si eu in preajma plecarii, cu traseul cam ambiguu calculat, dar cu obiective principale clare: Baile Herculane,Transalpina, Statiunea Voineasa. Hotarasc sa merg cele 2 “autostrazi” spre Herculane, dar sint sfatuit sa-mi schimb traseul din motive economice, asa ca trec pe varianta b. Ziua plecarii: incarcam masina, catel, purcel si la drum.Pana pe la Dunare nimic deosebit, campie, arsa de soarele necrutator al verii, trecem prin “celebra” localitate Strehaia unde lucrarile la terasament, ingreuneaza circulatia, eee dar la Dunare, frumos, soseaua  pe mal, tunele din loc in loc.

Trecem de Orsova, pe numele vechi Dierna,

Apoi ma incadrez pe drumul spre Herculane, dupa aproape 10 ore de drum. Ajungem la pensiune, frumos, caram bagaje, dus apoi masa si hai sa vedem ce e pe aici. Gasim o vacuta care face reclama la o pensiune din zona,
         
apoi masivul Domogled, strajuind statiunea.
   
Hotelurile cu nume de zeite, ne intimpina apoi
                 
si pe drumul spre statuia lui Hercule, ne oprim la o terasa sa ne odihnim pret de o bere, doua, intre timp amurgeste si hotaram sa ne intoarcem. Lasa ca vom ajunge si la statuie. Aflam de la proprietarii pensiunii ca de la terasa, mai aveam 100m pana la statuie. Bun asa! Fac o poza “de noapte”

Intre timp printr-o oportunitate rasarita ad-hoc, aflu ca putem sa facem o croaziera pe Dunare pana la Cazane, asa ca a doua zi trebuie sa ma interesez in Orsova. Si ne retragem la somn. Dupa ritualul de dimineata, pornim cu ganduri mari spre Orsova, ma duc chitit spre vasul pe care urma sa ne imbarcam si aflu ca de abia peste doua zile e posibila plimbarea. Bun. Acum, unde mergem? Hai la barajul Portile de Fier. Unde vizitam muzeul barajului, unde ni se explica ca era prea sec doar un simplu muzeu tehnic, asa ca au hotarat sa expuna si obiecte vechi din diferite epoci, dacice si din alte timpuri, precum si o moara de lemn, o camera clasica turcesca si diverse specii de pasari si plante din zona si citeva costume populare.





Suntem invitati apoi, spre partea tehnica a muzeului, unde pe un culoar, care duce la liftul de acces spre sala turbinelor, pe peretii caruia sunt expuse poze de la constructia barajului si a diferitelor componente ale turbinelor. Vizitam si sala turbinelor unde, firesc fotografiatul e interzis, unde ne sunt explicate detalii tehnice. Simt o mandrie patriotica cand ni se spune ca partea noastra de baraj are o putere instalata de producerere a energiei electrice superioara celei sarbe. Parasim muzeul, indreptandu-ne pe drumul auto spre Cazanele Dunarii. Pe drum peisaje fascinante, personal fiind intotdeauna incantat de imbinarea intre apa si munte.

Pe drum intalnim o impunatoare sculptura contemporana, um omagiu adus regelui Decebal.

Statuie vizibila de pe sosea cat si de pe apa.

Ramasesem datori cu vizitarea statuii lui Hercule asa ca dupa masa de pranz, purcedem s-o vedem. Peisajul cam dezolant, cladiri lasate in paragina, doar un panou ne anunta sec despre vechimea ansamblului arhitectonic.


Acum ca l-am bifat pe Hercule putem dormi linistiti. Dimineata ma trezesc binedispus, doar e ziua mea!

Evident zi de relache. Ziua urmatoare e cea in care e programata croaziera pe Dunare. Ce coincidenta ciudata, sa pleci din apropierea locului unde Dunarea se varsa in mare, spre locul unde ea intra tumultoasa in tara! In drum vizitam gara din localitate si ea un monument de arhitectura si el uitat de timp si autoritati.

Caldura torida ne topeste,asteptarea plecarii parca se prelungeste la nesfarsit, dar plimbarea ce va urma lasa in urma toate aceste mici neplaceri. Pe apa ceva mai racoare si peisajele nu prea se pot explica prin cuvinte.

Un vestigiu roman,

stanci  iesind semete din apa care le-a taiat cu rabdarea milenara.


ReIntalnirea cu Decebal.

Care intre timp suferise o operatie de rinoplastie si o mica ajustare a mustatii.
Tunele rutiere pe malul sarbesc.

Si frumoase peisaje dunarene.




Si cum orice plimbare are si un final, ajungem la punctul de plecare, minunati de cele vazute.

O noua zi , o noua aventura, de asta data pe munte. Si datorita informarii precare incepem cu un traseu destul de dificil: crucea alba si mai sus pana unde ne vor tine picioarele. Dupa un urcus sustinut prin padure (tare bine si racoare!), ajungem la crucea alba.

De aici o panorama asupra statiunii.

Si a vaii Cernei.

Dam si peste o grota, a lui Serban, un fost haiduc din zona.

Fluturi multicolori ne incanta privirea la orice pas,

garofite

si,  o data cu cresterea altitudinii, noi peisaje ametitoare.

Intram pe poteca “pisicii” care nu-si dezminte numele, unde noi perspective asupra zonei se deschid la picioarele noastre.

Dar cum caldura si oboseala isi spun cuvantul, ne intorcem dupa o pauza de masa binemeritata in mijlocul naturii. Alta zi, alt traseu spectaculos: cheile Tesnei. Dupa cativa kilometri de mers cu masina, vizitam un baraj pe Cerna,

Apoi lasam masina si intram in traseu printr-o vale seaca, umbrita de padure.

Parca am intrat pe taram de poveste, in tara lui “Sfarma Piatra”.Blocuri mari de piatra coabiteaza de nevoie cu padurea.

Panta ne oboseste, dar peisajele se deschid si ne imbie sa mergem inainte.

Ne intampina o poteca de piatra, scobita parca de o mana gigantica.

Apoi incet prapastii parca fara fund,  apar langa poteca.


Apar si mici cascade si poieni cu iarba moale ce te imbie la popas.

Pasaje inguste si racoroase mai fac suportabila caldura.


Stanci solitare, parca strajeri impietriti,

iarasi fluturi, ce inseamna zona cu aer curat, nepoluat!


Si surpriza! In mijlocul muntilor o moara, ca cea vazuta in muzeul de la Portile de Fier.



In spate, putin lateral, o racoroasa cascada.

Si cum omul vine dar trebuie sa se si intoarca, o luam inapoi pe urmele pasilor nostri.
Cum adaptarea la mediu e la ea acasa, abia disting o lacusta pe o piatra.

Apa, izvorul vietii si bucuria calatorului insetat si ars de soare, curgand linistita udand pietre care mai de care.

Natura in forme in care imaginatia zburda in voie.


Ajungem iar pe malurile Cernei, unde masina ne asteapta sa ne duca iar la casa provizorie.

Si cum am facut traseele pe dos, acum vine randul in ultima zi de sedere in Herculane, sa facem cel mai usor traseu! Care de departe parea destul de dificil.

 Cheile Feregari. Dupa o mica balbaiala privind intrarea in traseu, trecand pe langa niste case de rromi,  intram pe traseul pe care vrem sa-l parcurgem azi. Intram in chei, unde vegetatia e luxurianta si ne apara de soarele arzator. Cheile sint largi, dar spectaculoase cu stinci erodate de forta apei si a intemperiilor.


Si aici o feerie de flori si fluturi divers colorati.



Trecem printr-un culoar facut de crengile copacilor, care parca vor sa ne apere de caldura si stincile cheilor.

Mici pesteri se deschid in peretii din calcar.
Si cum se spune ca daca ai rabdare, o sa obtii ce vrei, in sfirsit sant si eu rasplatit cu vederea unei vipere cu corn, pe care imi doream de mult s-o vad.

Micuta si timida, infirmand zvonurile cu atacurile violente asupra oamenilor, ea se ascunde discret printre frunze. Si incet, incet iesim din chei, dupa o scurta plimbare, mai reusesc o poza cu doi fluturi care-si cauta hrana printre urmele “civilizatiei” moderne.

Pentru ca timpul ne permite, hotaram sa vizitam si baile romane din statiune, peste care s-a construit un hotel.

Intr-una din bai troneaza o veche fresca, infatisandu-l pe chiar Hercule , cel care a dat numele statiunii.

Bazine largi, pentru relaxarea si tratarea diverselor afectiuni, ale soldatilor legiunilor romane, aflati aici in Dacia cea veche. Prevazute cu aerisire pentru iesirea aburului ridicat din apa termala.

In apropiere, statui si izvoare amenajate, ce amintesc de perioada infloritoare prin care a trecut marele imperiu roman.


Aici se termina prima parte a calatoriei prin imprejurimile Bailor Herculane.









































































Un comentariu: