Bulgaria 4 Cadoul

Pentru mine, cea mai frumoasă zi din an e ziua în care aniversez înca un an de viaţă. Şi tind mereu, să o fac să devină macar pentru mine, o zi specială. Nu doar pentru că pot primi cadouri, care în zilele noastre pot deveni un motiv de stres, e greu să faci cuiva cadoul ideal, doar dacă ştii ce-şi doreşte mult şi poţi îndeplini acea dorinţă, altfel un cadou circumstanţial, facut ca obligaţie, doar să marchezi momentul devine o mică povară. E adevarat că gestul contează şi de fapt cadoul, oricare ar fi el dovedeşte ca ai un sentiment de apreciere pentru sărbatorit şi ca nu ai uitat că e ziua lui.

Cadoul, banal sau sofisticat, simplu sau complex, ca idee foarte diversificat face deliciul oricărei aniversări.

Dar care poate fi cadoul perfect? Poate că uneori cadoul perfect ţi-l poţi face doar tu, sau cineva caruia îi eşti foarte drag. Un cadou oferit din suflet, care sa-ţi taie respiraţia, să te lase mut de uimire şi placere deopotrivă, să-ţi facă ochii să verse măcar o lacrimă de fericire.

O sa înţelegeţi de ce voi povesti în continuare, că această zi, a fost prin ce-am văzut, prin ce-am simţit din partea colegilor de tură, prin faptul că cineva a organizat această frumoasă tură, a fost pentru mine, cel mai frumos cadou-Muntele!

După o scurtă ploicică de seară, dimineaţa vine cu un cer senin, multa veselie în dormitor şi multe urări din partea colegilor de tură.

Deja suntem „de-ai casei”, aşa că nu mai avem aventuri culinare la micul dejun, acum ştie fiecare ce să-şi comande, evident şi nelipsitele „buhti” cu care ne-am învăţat. Predăm camera cu o mică întârziere datorată administratorului ce se dădea cu greu găsit şi după ce facem multe poze de „bun rămas” cabanei, pornim iar într-o nouă aventură.

Pârâiaşul ce curgea pe lângă cabană, ne însoţeşte o bună bucată de drum,

Ne luăm „la revedere” de la culmea cu vârful Vihren,

Dar nu şi de la „omul negru” pe care-l vom mai invoca pe parcursul zilei.

Ehe, de acum începe peisajul de poveste, mergând pe lângă lacuri cu apă cristalină, limpede de se vede fundul,

din a carui apă parca răsare muntele în toată splendoarea lui.

Nori de puf de cascadă, se oglindesc în apele limpezi şi reci ale lacurilor.

Munţi semeţi, plini de vegetaţie până la înălţimi ameţitoare,

unde te aştepţi să întâlneşti zânele apelor, vreun spriduş ghiduş, sau un pur şi falnic inorog.

Dar nu suntem decât noi, drumeţii ce păşim sfioşi prin lumea de poveste.

Vrăjiţi de peisajul de basm, picioarele parcă nu mai ating pământul, levitând prin marea de flori, pietre,

versanţi înverziţi, păşuni cu ochi de smarald, în care cerul limpede râde la noi şi de sus şi de jos.

Vârfuri semeţe, ce zgârie norii,

cascade ce sapă-n stâncă, dovedind că ea, apa, curgând la vale când alene, când vijelioasă, iese victorioasă în bătălia cu veşnica stâncă.

Ochi şi ochiuri de apă de diferite forme,

mai mari sau mai mici,

pâlcuri de  iarbă crescute prin crăpăturile pietrelor,

pe sub care apa trece dintr-un lac în altul.

Ne iese apoi în cale, un lac cotit, de „râul” de pietre care parcă e făcut de o creatură ce a sfărâmat muntele, să-şi facă adăpătoare.

Apoi, din nou, linişte, muntele işi oglindeşte chipul, în ochiul cristalin de apă.

Norii şi albastrul cerului, muntele, se oglindesc în luciul perfect al apei, zburlit doar de o adiere rebelă de vânt.

Ajungem la capătul platoului cu ochi de-azur, acum fiind nevoiţi să imităm caprele negre, pe stâncăria lui „sfarmă piatră”.

Ne luăm „rămas bun” lacului obidit de pietrele megalitice,

câştigăm în altitudine, acum admirând de sus marele platou, cu semeţele vârfuri din fundal.

Apoi, văzând de sus, pe altă vale de jos, alţi ochi albastri-gri privesc la noi, cum de-am avut îndrazneala, de a tulbura liniştea din jur.

Un moment de răgaz, o poză de grup,

Un alt platou, alte lacuri, pe unde ne vom plimba mâine.

Experimentez şi eu o poză „la limită”

şi ne continuăm drumul spre refugiul unde vom dormi la noapte şi unde voi petrece ultimele ore din ziua mea aniversară.

De jos, din dreapta, se aud sunete familiare de talangă, pe care în munţii noştri le auzi cam peste tot, aici sunt foarte rare, în tot periplul nostru prin munţii Bulgariei auzindu-le doar de vreo două ori.

Din nou un ochi albastru, de apă cristalină, în apropierea căruia credeam că se ascunde refugiul cautat.

Vremea începe a se zburli, iar devenim capriţe fara voie, mărind ritmul să nu ne prindă ploaia.

Apare un alt lac, ce are în mijloc o insuliţă, separată de 2,3 metri de apă de o mare peninsulă.

După o mică boschetăreală prin jnepeniş, apare cireaşa de pe tort pentru mine, o porţiune de creastă ascuţită şi crenelată, care creează senzaţii tari, alungând monotonia ce se instalase datorită ceţii şi vremii de ploaie.

Creasta coteşte uşor spre stânga, oferind alta perspectivă lacului cu insuliţă.

Ceaţa ne dădea târcoale pe după creste, ajungem iar în ţara lui „sfarmă piatra”,

iar  în depărtări se văd pe policioarele  zeilor alte salbe de lacuri, ce-şi împrumută apa cea limpede.

Din nou căpriţe,

alte pespective asupra ochilor albaştri, cam trişti acum de vremea mohorâtă.

-„Acolo trebuie să fie refugiul, la coada lacului în dreapta”, ne încântăm noi,

abordând iar pietrele megalitice, care ne îngreunează deplasarea.

Un peisaj de basm, chiar dacă vremea se încruntă la noi, apar şi flori ce ne încântă ochii,

lacuri în dreapta, lacuri în stânga,

iar un mare grohotiş,

dar acum chiar suntem aproape de punctul terminus al zilei. Deja la poalele unui falnic masiv stâncos,

se zăreşte acoperişul sub care ne vom odihni la noapte,

aflat unde altundeva decât pe malul unui frumos lac .

Gata! Am ajuns!

În drum spre intrare, ne informăm pe unde vom pleca mâine, fiind două variante: dacă vremea va ţine cu noi, un traseu ocolit pe langă lacurile ce le-am văzut de sus, sau inapoi în şaua pe unde am venit, apoi în jos la vale.

Vremea sa-mbunat, aşa că ne permitem o bere pe „terasa” din faţa cabanei.

Apoi ne aranjăm cazarea şi intrăm în normalul activităţilor de cabană, suntem surprinşi că aici la refugiul aflat la o altitudine de peste 2500 de metri, se poate mânca destul de bine şi bea chiar pe alese.

E ziua mea aşa că fac cinste colegilor cu o bere, cadoul primit azi, e cel mai frumos cadou ce-l poate primi un iubitor de munte.

Noroc!

Cu Pirinsko din Pirin.