Creasta Pietrei Craiului

NORDICA-creasta nordica

In sfirsit am revenit, cu cea mai importanta parte, sau una dintre cele mai importante drumetii la munte.
Creasta. Dupa citiva ani de nereusite, in urma unei informari mai atente si mai profesionist facute; respectiv informare despre perioada cea mai stabila meteo din an, am stabilit sa plecam in luna octombrie a lui 2007 spre creasta.Bineinteles totul dublat cu tenacitatea (incapatinarea) mea de a parcurge acest superb traseu.
Buun, concediu in octombrie, informare meteo, inceputul lui octombrie propice pentru scopul ales.
Dimineata o luam la drum spre munte, nimic interesant pe drum, ajungem la intrarea in prapastii lasam masina in parcarea din apropierea barierei, ne echipam de munte si urcam catinel spre Curmatura unde vom dormi in acea seara, odihnindu-ne pentru efortul de a doua zi.
Ajungem la cabana, ne cazam, mincam de seara, eu mai fac citeva poze la apus, Lili se duce la caldura si somn.

Dimineata ne trezim remontati dupa obositorul drum Galati-Zarnesti pe "soselele" patriei, mincam, ma uit in cele patru zari; pare ca vom avea noroc de vreme buna.Macar acum, ca de ploaie ne cam saturasem. Ne echipam si sus la munte.Prima parte a traseului, respectiv urcarea pina la virful Ascutit prin Padinile Frumoase nu ne pune probleme, cunoscind-ul. Oricum peisaje superbe, vreme asisderea. Ce mai, pina aici un vis!

"Hai ca mai avem putin pina sus si uite ce mult am urcat !"                                                                             

De sus se vad superb imprejurimile cu o usoara ceata dar net superior decit ce vazusem in alti ani.

Ajungem pe virf,ne uitam spre destinatie, apoi mergem spre refugiul Ascutit unde poposim ceva mai mult decit trebuie, lucru care avea sa ne cam coste mai tirziu.                                                                              

Ridicam cam greu ancora si ne indreptam ferm spre Grind 2 punctul terminus propus pentru aceasta zi. Ne uitam de sus si la propriu si la figurat la Plaiul Foii si drumul spre cabana.

Fac pozele de rigoare la refugiu si "la drum".

Uauu ce vreme! Poate o deochi! Ptiu,ptiu. In fata noastra se desfasoara in toata splendoarea coama dragonului pe care-l vom "exorciza" azi.

Lasam in urma refugiul, unde dormisem cu ceva ani in urma, acum mai deteriorat datorita infiltratiilor si unor "turisti" care nu inteleg ca refugiul trebuie lasat asa cum l-ai gasit pentru ca mai au si altii nevoie de adapost.

De acum totul e nou pentru noi, privim cu nesat ce ni se asterne la picioare si peisajele de o rara frumusete, pe care cuvintele uneori nu le pot pune in valoare.

Minunatii de forme sculptate in calcare de vreme, ploi, inghet-dezghet si alte fenomene meteo si chimice deopotriva.

Privind in jos pare ca reeditam "Guliver in tara minunilor".

Urcusuri, coborisuri, hornuri intr-o imbinare deosebita cu o ordine destinata doar intelegerii zeilor parca. Creste ca un imens fierastrau, care amenintator, cu coltii spre cer pregatit sa taie cerul daca se apropie prea mult.

Intr-adevar un traseu deosebit,greu, dar care ofera mari satisfactii si peisaje parca (si chiar) din alta lume, o lume a vulturilor si a celor care se avinta acolo.

Zarim si citeva floricele de un roz aprins dovada ca muntele nu inseamna doar stinci si iarba la aceasta altitudine.

Eee si acum sa va spun de ce ziceam ca o sa ne coste popasul cam prelungit de la Ascutit: seara se apropia cu pasi repezi si noi eram pe traseu inca.
-"Da' nu mai ajungem, ne prinde noaptea"
-"Ajungem acum mai ai rabdare"
Am ajuns pe virful "La Om" cel mai inalt virf al masivului, unde un indicator ne arata ca mai avem 5 minute pina la refugiu. Se mai linisteste si Lili si ajungem la refugiu: aici surprinzator curat si ingrijit. Lui Lili nu-i mai trebuie nici mincare, se cuibareste in sacul de dormit la somn, iar eu ma grabesc sa scot aparatul foto, sa montez trepiedul pentru a prinde apusul care se desfasura cu repeziciune.

Mai zabovesc putin afara privind cum se lasa intunericul de acolo din virf de munte,fericit de ziua care a trecut oferindu-ne multe si nebanuite satisfactii.Intru in refugiu la somn dupa o obositoare zi dar extrem de placuta.Adorm zimbind, rememorind locurile vizitate.Peste noapte vint, putin cam frig dar de, totusi e octombrie si la 2000 de metri ce vrei: spa si sauna, ceva jacuzzi?Dorm cam repede, se face dimineata,ies afara si pindesc rasaritul.

Soarele rasare de pe linga Bucegi intr-un evantai de culori si nuante care mai risipesc parca din frigul de afara.

Fac ceaiul care ne incalzeste, mincam ,citeva poze din refugiu si ne pregatim de plecare. Din pacate odata urcat trebuie sa si cobori: asta e.

Ne luam "La Revedere" de la refugiul care ne-a fost casuta pentru o noapte, si pornim inapoi spre virful "La Om" de unde vom cobori.

Ajungem in virf ma uit spre traseul facut cu o zi in urma,

spre creasta sudica, care va urma a fi parcursa anul urmator, sperind la vremea pe care am avut-o in aceasta tura: senin 20 grade sus in creasta la 2000 m si fara vint prea puternic.

Privim inca o data in jur din virf, cu dorinta de a reveni si a ne inunda inca o data ochii si memoria cu imaginile de o rara frumusete.

Facem poza-trofeu pe cel mai inalt virf al Craiului si incepem cu regret sa coborim.

"Lasa-te usor jos!" In vale zaresc citeva capre negre, e prima oara cind le vad; ma scurg la pamint, dau usoor jos rucsacul scot aparatul setez pe zoom maxim si prind frumoasele animale in cadre de neuitat.

Caprele ne-au simtit si s-au dus in treaba lor, noi ne continuam coborirea, privind noi peisaje.

Cobor tragind cite un ochi la creasta sudica gindind la parcurgerea ei ulterioara.

Trecem printr-un usor grohotis, deja se vede refugiul Grind de jos. Mai avem putin prin stinca apoi la vale pe iarba si prin padure.

Mai "recoltez" un trofeu si continuam la vale.

Ajungem in poiana Grind intr-un peisaj de vis unde iarba parca te imbie s-o maninci.Ce fericita ar fi Milka aici si ce ciocolata ar iesi cu laptele ei! Numai ca nu sint marmote sa inveleasca ciocolata in staniol!

Usor,usor ajungem in padure unde culorile si nuantele se schimba peisajul devenind auriu,rosiatic, specific toamnei care parca nu a venit, privind la termometru.

Incerc fara reusita sa gasesc intrarea in cheile pisicii, asa ca ne continuam drumul pe traseul stiut pe drumul forestier, care ne va duce prin Prapastii si implicit la masina si sfirsitul turei noastre din acea toamna.

Privim culorile toamnei, obositi dar fericiti pentru tura reusita dupa atiti ani in care nu am reusit sa ajungem sus.

Peisajele devin cunoscute aproape am ajuns, La Revedere! Crai, mai venim la tine sa ne impartasesti din frumusetile tale!

SUDICA


Anul urmator, 2008 hotarasc sa-mi incerc norocul cu creasta sudica,incurajat de succesul din anul precedent.Asa ca din nou la inceputul lui octombrie tup in masina si cap compas Zarnesti-Prapastii.Las masina in parcare, ma echipez si pornesc la drum de data asta singur si cu scopul de a ajunge sus in creasta la refugiul Grind 2.

Am din nou noroc de vreme buna, pornesc prin Prapastii (Cheile Zarnestilor), cu gindul sa trec prin Cheile Pisicii traseu pe care nu am reusit sa-l fac anul trecut.

Intrarea in chei, acum sa vedem despre ce e vorba.

Cheile sint de fapt valea seaca a unui curs de apa, un peisaj salbatic, cu pietre megalitice, care pun un pic la incercare rezistenta si echilibrul celor care trec pe aici. Oricum un traseu foarte frumos si inedit, salbatic, cu o vegetatie luxurianta si o scurtatura pentru cei care vor sa ajunga din Prapastii in poiana "La Table", de unde se despart multe trasee.

Ies din chei, acum vazind intrarea ratata anul trecut, merg o portiune pe un drum forestier, apoi prin padure spre punctul "La Table".

Portiune de traseu, noua pentru mine, dar care ma incinta prin frumusete si o oarecare salbaticie fiind probabil mai putin calcata. Ma felicit ca am ales aceasta varianta, continuindu-mi drumul spre destinatia mea din acea zi.

Ajung "La Table" unde trec printre urmele dezastrului facut de forestieri care ma dezgusta.

Se vad marcajele facute pentru "Maratonul Pietrei Craiului" care avea sa se desfasoare peste 2 zile, ma uit in jur si ma "minunez" iar de taierile "la ras" de pe versantii din jur.Asta intr-un parc national protejat de UNESCO.

La izvor imi fac provizii de apa necesare pentru 2 zile de creasta, unde nu exista apa, si-mi continui drumul prin padure spre refugiul Grind.

Ies din padure, ajungind in poiana Grind, vremea inca tine cu mine, poate am noroc si miine.

Fac un popas la refugiu, maninc putin, si incep asaltul final, de aici urcusul devenind accentuat si solicitant.

Pe la jumatatea urcusului, oboseala isi spune cuvintul, picioarele hotarind sa nu ma mai ajute.Scot un baton energizant (e prima oara cind le iau cu mine) si il maninc repede, convingindu-ma de utilitatea lui-energie instant.Pina sus mai servesc inca unu si pe la 7 seara ajung la refugiu, unde gasesc doi frati care isi facusera culcusul pregatindu-se de culcare.

Cind le spun cit e ceasul, se minuneaza ei crezind ca e mult mai tirziu, asa ca ne mai intindem la vorba.I-a sa-mi fac o supa la plic imi zic eu, dar realizind ca le-am lasat in masina, fac cea mai proasta miscare facindu-mi un ceai verde care m-a tinut treaz toata noaptea.

Noaptea se lasa peste tot, de sus se vede ca-n palma Zarnestiul,Branul,Rasnovul,Magura si imprejurimile.

Dupa somnul care nu prea a fost, ies afara, prind rasaritul si ne pregatim cu totii de drum.

Mincam, bem cite un ceai, schimbam adrese de mail, facem poza de grup si eu ma grabesc la drum propunindu-mi sa ajung seara la masina.

Inca o data am noroc de vreme, frumos si senin in cele patru zari.

Plec la drum, traseul fiind mult mai solicitant decit cel din creasta nordica, dar si mai spectaculos.

Altitudinea scade dar dificultatea e aceiasi, oricum extraordinar de frumos traseul. Am iar norocul sa ma intilnesc cu o capra neagra, de data asta mult mai aproape, cam 9-10 m.Iar ma scurg jos scot usor aparatul si fac multe poze.

Gasesc un semn din pietre, despre care citisem pe net, banuind ca e intrarea spre Poiana Inchisa.

Relieful difera de nordica, fiind mai salbatic si mai frumos si mai dificil de parcurs.In jur superb; Bucegii,Iezer,Fagaras si imprejurimi.

Ce noroc am: doi ani consecutivi cu vreme buna, probabil in contrapartida cu ploile pe care le-am indurat ani de zile inainte.

Carare superba, uneori parca duce spre cer.

Greu sau aproape imposibil de exprimat prin cuvinte ce se vede de acolo de sus, asa ca cel mai bine o exprima imaginile adunate intr-o tura dintr-o zi de vis.

Si cu urcusuri si coborisuri, cu pauze de stabilire a abordarii unor portiuni mai dificile, traseul de creasta se cam apropie de sfirsit.

In departare se vede lacul barajului Pecineagu, acumululare de apa pentru scop energetic.

Vai stincoase, creste ca o lama de cutit, din calcar alb ca neaua.

Poteca se imbuneaza panta fiind mai dulce semn ca se apropie saua Funduri acolo unde voi parasi creasta pentru a ajunge inapoi in Prapastii.

Jos se vede fosta cabana de vinatoare din Valea lui Ivan, unde dupa ani voi petrece clipe minunate.

Se vede si Saticul cu hidrocentrala care uzineaza apa barajului Pecineagu.

Deja se vede semnul din saua Funduri unde se despart trasele spre Poiana Funduri, La Table pe partea de est si Satic prin cabana de vinatoare, Grohotis pe partea vestica.

Ajung in saua Funduri imi trag putin sufletul, fac ceva poze si un trofeu,si acum cobor spre altitudini mai mici.

De acum totul e mai simplu prin iarba apoi prin padure si poieni frumoase cu iarba de un verde intens de parca e vara nu toamna.

Si asa ajung in cheile Pisicii si la masina dupa un traseu epuizant dar superb, inca o data fericit de cele vazute si de vremea excelenta.In sfirsit sint fericit-am parcurs toata creasta Pietrei Craiului!
Am reusit sa-mi fac "planul" cu ceva intirziere dar mai bine mai tirziu decit niciodata.