Bulgaria, ziua 3, sub semnul "omului negru"

Noua zi, începe ca o zi americană de haloween, bineînţeles lucrurile fiind împinse în direcţia potrivită de buna noastră dispoziţie.

Dar să vedem cum au decurs lucrurile. Într-un mod anapoda, ziua de azi începe de fapt de ieri.

Cât aşteptam să se elibereze locul la duş, temându-mă ca nu voi mai prinde apă caldă, apropiindu-se ora limită, se mai apropie un muşteriu la duş, un tip care va face deliciul glumelor noastre pentru câteva zile de-acum înainte. Un tip astenic, cu ochelari cu dioptrii mari, pentru miopie, omul liniştit de altfel, de-ar şti el ce poveşti am stârnit noi despre el!

Buun, ne trezim unul câte unul, şi cineva zice că l-a văzut umblând dis de dimineaţă, prin jurul cabanei, apoi bântuind pe scările spre camere. Atât a trebuit, am inceput sa ţesem o întreagă istorie, precum că ar fi un ucigaş care urmareşte pe oricine umblă singur prin cabană şi pe lângă ea să-i taie gâtul.

După care, mă trezesc şi eu spunând că împarţisem camera de duş aseară cu el. Vă daţi seama ce râs a urmat; - cuum! ai făcut duş cu el?

                -cu ciudatul?

Şi dă-i râs! Am început în forţă ziua. Reuşim într-un final să ne echipăm şi să coborâm la masă.

Aici începe aventura lingvistică de a reuşi să comandăm ce ne dorim să mâncăm, primii veniţi experimentând bucatele, apoi pe rând şi ceilalţi comandăm ce vedem la colegi, cireaşa de pe tort fiind un soi de gogosi numite “buhti” de bulgari.

Apare si ciudatul personaj, noi strângem rândurile. “6”! A venit criminalul! Gata!Linişte!

Pentru că traseul propus pentru azi, adică restanţa de ieri, ascensiunea pe vârful Vihren, 2914m, va fi destul de scurt, hotărâm să plecăm cu câte un rucsac la 2 persoane. Stabilim în acord cu partenerul meu, să duc rucsacul la dus şi el la întors. Niciodata nu mi-a plăcut coborârea la munte, iar acum fără rucsac va fi o situaţie inedită pentru mine.

                                       

După ce ne adunăm toţi în faţa cabanei, observând ca “omul negru” dădea târcoale prin zonă, începem urcuşul cu ţopăiala pe râul de pietre pe care coborâsem ieri. Apoi prin jnepeniş, trecem pe lângă izvorul din care ne-am potolit ieri setea, şi ajungem la intersecţia traseelor, unde facem stânga spre vârf.

Lume multă azi pe munte, fiind şi duminică, toţi cu acelaşi ţel ca şi noi- vârful Vihren.

Depăşim jnepenişul ajungând în golul alpin, zările se deschid, apoi ajungem pe un platou larg de unde se pot admira împrejurimile.

Un lac,

continuarea traseului spre vârf,

apoi vârfuri şi întinderi largi de culmi.

Ajungem la baza masivului şi începem asaltul final. Pe masură ce urcăm pe serpentinele stâncoase ale             traseului, privind în urmă, pe platoul de jos, stau scrise tot felul de cuvinte, cu pietre aranjate prin iarbă.

Zărim prin aburul norilor ce ne înconjoară, alte lacuri cu apa colorată în smarald, lacuri ce ne vor încânta ochii şi zilele următoare.

Urcuşul devine abrupt,

efortul pe măsură, şi prin mulţimea de drumeţi pe cine distingem? “Omul negru”

Ne urmăreşteeeee! Dar nu-i nimic, e lume multă şi nu poate acţiona.

Acolo e vârful? Mai e puţin.

Am ajuns!

Azi e ziua colegei mele “de scutec”, aşa ca o sun să o felicit de pe vârf. Emoţia cuceririi unui aşa obiectiv mă face să vărs lacrimi de bucurie în timp ce vorbesc la telefon.

După ce luam o gustare, începe sarabanda de poze de vârf.

Norii ne înconjoară, vântul se înteţeşte, aşa că e timpul să coborâm de pe vârf.

Pentru mine începe partea grea, coborârea, dar surpriză! Fără rucsac e bine!

Deja prind viteză la vale.

Surprinzător, prin stâncarie n-ai zice că poţi gasi şi plante.

Dar se dovedeşte că şi în cele mai vitrege condiţii viaţa îşi face simţită prezenţa.

Timid, printre nori, soarele luminează porţiuni din versanţii vecini.

Facem un mic popas, căutând şi urmărind cu binoclul unui coleg, un ciopor de capre negre.

Ce flori frumoase!

Păcat de vremea mohorâtă,

că tare s-ar mai vedea frumos în zare!

Încet ajungem jos la cabana care ne va mai găzdui încă o noapte sub semnul “omului negru”.

După ce savurăm în voie o bere pe terasă, ne schimbăm, ne duşuim şi mergem la masa de prânz.

Vine şi rândul cinei, după ce împărtăşim impresii despre cele văzute azi,dar stai!

Pe uşa sălii de mese, ca într-un film cu mafioţi asiatici, îşi fac apariţia, un chinez mic de statura şi în vârstă, cu alură de şef şi mentor pentru cei doi chinezi înalţi şi slabi ce-l preced ca doi bodyguarzi.

Baieti de data asta am încurcat-o! “Omul negru” a chemat întariri! Capul în pământ! Nu-l priviţi în ochi pe bătrân!

Evident dă-i iar râs pe înfundate!

Ajunşi în dormitor, cineva sugerează baricadarea uşii să nu vina teroriştii să ne spintece prin somn.

Lasă ca vă apăr eu, zic eu curajos, patul meu fiind exact în faţa uşii. Şi iar râs!

Moş Ene ne vrajeşte pe rând, adormind cu gândul la ziua ce a trecut şi la ce vom descoperi zilele viitoare.

Mâine mă voi trezi mai bătrân cu un an.

“Omul negru” n-a venit.

Adorm şi eu cu imaginea potecii din spatele cabanei pe unde vom porni mâine într-o nouă aventură.

Pa-pa cabana Vihren!